În acest moment singura carte pe stoc este ,,CROITORUL SI SORICELUL"

Comanda minima prin POSTA ROMANA este de 30 lei,
prin FAN COURIER 40 lei. Pentru comenzi peste
119 lei nu se mai percep taxe postale. La comenzi
peste 299 lei transport gratuit si prin FAN COURIER.

Poveşti şi povestiri

Robul ascuns al lui Dumnezeu

Robul ascuns al lui Dumnezeu


Un călugăr tânăr a umblat prin Alexandria câteva zile împreună cu o fecioară tânără şi foarte frumoasă. Unii, văzând aceasta, s-au smintit, crezând că pentru păcat umblă cu acea fată. Şi au spus aceasta Sfântului Ioan Patriarhul, adică lui Ioan cel Milostiv, care îndată a poruncit să-i prindă pe amândoi şi, dând ordin să fie bătuţi i-a închis în temniţă. Dar în noaptea următoare, călugărul acela s-a arătat patriarhului în vis, arătându-i spatele său foarte rănit din bătaia ce o primise şi a zis către dânsul: ,,Oare plăcută îţi este ţie fapta aceasta, stăpâne? Oare aşa ai învăţat de la Apostoli a paşte turma lui Hristos? Să mă crezi, căci ca un om te-ai înşelat!”.
Patriarhul, deşteptându-se din somn, se gândea la ceea ce visase şi cercetându-şi greşeala sa, şedea pe pat necăjit şi mâhnit. Apoi, făcându-se ziuă, a poruncit să aducă pe monahul acela, vrând să vadă dacă este asemenea celui care i s-a arătat în vedenie. A venit atunci monahul cu mare greutate, căci aproape nu putea să se mişte de mulţimea rănilor. Iar când l-a văzut patriarhul a rămas încremenit, neputând a răspunde vreun cuvânt; ci după vreun ceas, venindu-şi în sine, a rugat pe monah să-şi dezbrace haina sa şi să-i arate spatele ca să vadă dacă este aşa rănit, precum îl văzuse în vis.
Văzând patriarhul trupul lui zdrobit de răni, şi aflând că este famen - şi că nu avea astfel cum să se apropie de femei - i-a părut foarte rău de aceasta...Şi, trimiţând la cei care îl pârâseră pe monah, i-a pedepsit pe aceia, dându-le canon. Apoi de la monah îşi ceru iertare, zicând: ,,Iartă-mă, frate, de vreme ce din neştiinţă am făcut aceasta şi am greşit lui Dumnezeu şi ţie! Însă nu ţi se cădea nici ţie să umbli împreună cu fecioara prin cetate fără sfială, ca să nu se smintească mirenii, căci porţi chipul monahicesc”.
Atunci monahul a început a grăi cu multă smerenie: ,,Să mă crezi, stăpâne, că nu mint, ci adevărul îţi spun. Mai înainte de această întâmplare, fiind eu în Gaza şi mergând să mă închin mormântului Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, m-a întâmpinat această femeie într-o seară şi, căzând la picioarele mele, m-a rugat cu lacrimi ca să n-o opresc a merge împreună cu mine...Iar eu, lepădându-mă de ea, am fugit. Însă ea, mergând în urma mea, zicea: «Te jur pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit să mântuiască pe cei păcătoşi şi are să judece viii şi morţii, nu mă lăsa pe mine!». Auzind eu acestea, am zis către dânsa: «Pentru ce mă juri aşa, fecioară?» Iar ea a răspuns: «Eu sunt evreică şi doresc să las credinţa părintească cea greşită şi să fiu creştină. Deci te rog, părinte, nu mă lăsa pe mine, ci mântuieşte-mi sufletul, care voieşte să creadă în Hristos!». Acestea auzindu-le, m-am temut de judecata lui Dumnezeu şi, luând-o pe dânsa împreună cu mine, am învăţat-o sfânta credinţă. Apoi, venind la mormântul Sfinţilor Mucenici, am botezat-o pe ea în biserică; şi umblu cu dânsa întru nevinovăţia inimii, până când o voi duce într-o mănăstire de fecioare!”.
Patriarhul, auzind acestea, a oftat şi a zis: ,,Câţi robi ascunşi are Dumnezeu şi pe care noi păcătoşii nu îi ştim!”. Apoi a spus înaintea tuturor despre faptele bune ale acestui om smerit. Şi luând o sută de galbeni, i-a dat aceluia.
Iar el n-a vrut să ia nici unul, zicând: ,,Monahul care crede că Dumnezeu are purtare de grijă pentru dânsul, aceluia nu-i trebuie aur; iar cel ce iubeşte aurul, acela nu crede că este Dumnezeu”. Acestea zicând, s-a închinat patriarhului şi s-a dus la treburile sale.

« inapoi

Coşul tău cu cărţi
Aici vor apărea cărţile pe care le vei cumpăra.
Caută cărţi