În acest moment singura carte pe stoc este ,,CROITORUL SI SORICELUL"

Comanda minima prin POSTA ROMANA este de 30 lei,
prin FAN COURIER 40 lei. Pentru comenzi peste
119 lei nu se mai percep taxe postale. La comenzi
peste 299 lei transport gratuit si prin FAN COURIER.

Poveşti şi povestiri

Zece tâlhari şi zece domniţe (Prima poveste)

Zece tâlhari şi zece domniţe (Prima poveste)


Într-o pădure întinsă şi deasă sălăşluia o bandă de tâlhari care băgase spaima în întreg ţinutul. Tâlharii profitau de faptul că prin acea pădure trecea singurul drum dintre două ţinuturi, astfel că nu se sfiiau să-i atace pe cei care treceau cu căruţele sau trăsurile şi pe mulţi dintre drumeţi sau călători. Ei nu ţineau cont că cel pe care îl jefuiau era sărac sau bogat, femeie sau bărbat, slugă sau stăpân, tânăr sau bătrân.

Numele căpeteniei tâlharilor era Mândrilă, iar ceilalţi nouă se numeau Lăudărosul, Hulitorul, Lăcomilă, Necucernicul, Urâciosul, Clevetilă, Neîmblânzitul, Trădătorul şi Obraznicul. Aceşti bărbaţi neînfricaţi, mari la stat şi voinici, călăreau nişte cai bine hrăniţi, cu picioarele ca nişte drugi de fier, frumoşi şi mai mari decât orice cal exista în întreg ţinutul. Nimeni nu ştia cu adevărat unde sălăşluiau tâlharii, iar când erau urmăriţi, ei fugeau pe caii lor pe cărări numai de ei ştiute şi nimeni nu le putea veni de hac.

În fapt de seară, într-una din zile, tâlharii pândiră la drum şi văzu cum se apropie o şaretă veche, trasă de o mârţoagă, o iapă costelivă, numai piele şi os, neîngrijită şi cu coama rară. Înăuntrul şaretei era o babă, o adevărată vrăjitoare, căci nu avea ce să fie altceva. Purta haine cenuşii şi o mantie neagră jerpelită. Pe cap avea o pălărie neagră, cu boruri largi lăsate pe o parte şi cu un ţugui caraghios. Baba avea sprâncene stufoase, buzele subţiri, dinţii urâţi şi cariaţi şi un nas uriaş. Tâlharii îi tăiară calea şi într-o clipă o luară pe vrăjitoare pe sus, o legară de un copac, apoi priponiră iapa de un ciot. Totul se petrecu atât de repede, încât vrăjitoarea nici nu apucă să zică pâs. Prădătorii răsturnară şareta şi începură să scotocească, dar în afară de un bici şi de o ţesală nimic nu au găsit. Miraţi de acest lucru tâlharii se apropiară de copacul unde era legată baba.
- Şi acum ce? zise vrăjitoarea cu glasul său ascuţit şi răguşit. Ce vreţi de la mine? N-aţi văzut că nu am nimic?
- Ei babo, tu crezi că noi sălăşluim de ieri de azi prin pădurile astea? Nimeni nu merge prin pădure fără să aibă ceva asupra sa, spuse Mândrilă, căpetenia tâlharilor.
- Eee iaca, eu n-am! zise vrăjitoarea.

Dar numaidecât un voinic din bandă fu lângă ea şi din buzunarul adânc al hainelor babei scoase o cutie bătută cu pietre scumpe. Vrăjitoarea bolborosi repede câteva cuvinte şi cutia începu să se înfierbânte, astfel că acela nesuportând-o în mâini fiindcă frigea, îi dădu drumul pe jos. Din cutie ieşi un glob de cristal care se rostogoli în iarbă. La vederea lui, iapa babei începu să necheze puternic şi să se agite, ridicându-se pe picioarele din spate, iar tâlharii au priceput că trebuie să fie ceva necurat cu acest glob.

Mândrilă zise atunci cu ironie în glas:
- Da! Acum vedem că nu ai nimic la tine! Da cu acestea ce e?
- Acelea ce le vedeţi, zise baba, sunt lucruri pe care voi nu ştiţi să le folosiţi!
Unul dintre tâlhari dădu să ridice globul din iarbă, să vadă ce e cu el, dar baba bolborosi iar câteva cuvinte şi globul începu să se încălzească, încât acela îl aruncă din nou în iarbă!
- Ei babo cu noi nu te joci, spuse Neîmblânzitul scoţând un satâr. Termină cu vrăjile că oricum nu ne poţi opri să-ţi luăm globul sau cutia!
- Puteţi să le luaţi, dar nu ştiţi să le folosiţi! Puteţi să mă omorâţi, dar odată cu mine va muri şi secretul celor zece domniţe din Pădurea de aramă.
- Ce secret, ce tot îndrugi acolo? întrebă Mândrilă.
- Dezlegaţi-mă şi hai să şedem aici pe iarbă să vă povestesc!

Bizuindu-se pe puterile lor de voinici, tâlharii o dezlegară pe vrăjitoare şi o lăsară să se aşeze pe iarbă şi să înceapă să povestească. Erau curioşi să afle ce e cu cutia cu nestemate, dar şi cu globul de cristal.

Şi începu baba a povesti cum, fiind fata unui împărat de departe, un vrăjitor a venit într-o noapte, a răpit-o şi a dus-o în zbor departe, în Ţinuturile fără nume. Ea a stat prizonieră mulţi ani într-un turn, dar apoi vrăjitorului a început să i se facă milă de ea şi a eliberat-o din acea adevărată închisoare cu condiţia să-i slujească. Acest vrăjitor nu dormea decât o dată pe lună, şi atunci când dormea el, totul adormea în jur. Păsările nu mai ciripeau, animalele toate trăgeau să doarmă, vântul nu mai adia şi chiar şi râul cel vijelios care înconjura ţinutul devenea mai domol.
Ea prinse a-i sluji vrăjitorului, dar într-ascuns învăţă toate formulele pe care vrăjitorul le rostea atunci când folosea globul de cristal din cutia bătută cu nestemate. Ea învăţase pe de rost sute de formule ale vrăjitorului, dar nu a îndrăznit să se apropie de glob ani de-a rândul. O făcu într-o zi când vrăjitorul dormea.

Totul în jur îşi încetini mersul, după cum se întâmpla întotdeauna. Ea merse cu curaj, luă în mâini cutia cu nestemate şi globul, apoi coborî treptele castelului vrăjitorului. Ea încercase să mai fugă când vrăjitorul dormea, însă nu ştia cum să treacă de râul ce-i drept domol, dar foarte adânc. Ea nu ştia să înoate, dar având acel glob prinse curaj şi numai atingându-l de suprafaţa apei şi rostind o formulă pe care o învăţase de la vrăjitor, dintr-o dată râul se despică şi putu să treacă dincolo, mergând prin acel vad. Prinse apoi să meargă repede-repede cu gândul să ajungă cât mai departe, încât să nu o ajungă vrăjitorul din urmă. Când deodată simţi că se întâmplă ceva cu ea. Cum înainta, preţ de o poştă, cum îmbătrânea cu un an. Mai înainta în acele ţinuturi fără nume şi de ce înainta cu atât mai mult îmbătrânea. Şi văzând acestea, începu a rosti pe rând toate formulele pe care le învăţase de la vrăjitor, dar acestea la nimic nu i-au folosit, tot mai mult îmbătrânea.

Ajungând într-un loc unde trăiau oameni începu a se feri de toţi pentru că se transformase într-o babă hidoasă, din frumuseţea de fată care era odată. Înţelesese atunci că vrăjitorul blestemase pe acela care va intra în posesia globului să îmbătrânească la fiecare pas pe care îl face.
- De aceea, spuse baba, nu mai merg pe jos! Fiindcă de ce merg pe jos, de aia îmbătrânesc şi folosesc şi eu şareta asta oriunde mă duc, însoţindu-mă cu iapa asta bătrână care nu arată, dar are putere cât zece armăsari.
- Dar babo, de ce mai cari după tine globul fermecat? întrebă tâlharul numit Clevetilă.
- Păi îl ţin la mine că să nu ajungă iar pe mâna vrăjitorului acela rău, care poate face din lumea aceasta ce vrea el, adică poate face rău oricui.
- Ştii ce? Prea multă vorbărie! zise Mândrilă. Nu ştim care este adevărul adevărat şi dacă nu cumva ne-ai îmbrobodit cu povestea asta. Dar m-am gândit, zise căpetenia tâlharilor, îţi dăm globul de cristal înapoi, chiar şi cutia, numai să ne spui ce ne dai în schimb.
- În schimb, o să vă spun secretul celor zece domniţe frumoase din Pădurea de aramă.
- Eeeh, nu cumva iar vrei să ne îmbrobodeşti? spuse Clevetilă.
- Nu, zise baba, aduceţi globul şi vă voi arăta!

Şi luând baborniţa acest glob în mâini, spuse o formulă, iar tâlharii văzură rând pe rând chipul celor zece domniţe, jurându-se după aceea că nu văzuseră fete mai frumoase în viaţa lor.
- Aceste domniţe sunt zece prinţese furate din zece ţinuturi îndepărtate unul de celălalt, povesti baba. Cele zece frumoase trăiesc în Pădurea de aramă, fiind duse acolo de acelaşi vrăjitor de la care am luat eu globul. Cele zece domniţe nu pot fugi din această pădure, fiindcă ţinutul este înconjurat de copaci uriaşi de piatră prin care nu poţi să te strecori.
- Şi-am să vă spun acum secretul, zise baba atingând uşor globul de cristal. Iaca, nimeni nu ştie afară de mine secretul acestei păduri, iar eu îl cunosc fiindcă am fost ucenică a vrăjitorului. Acei copaci de piatră, noaptea se fac copaci adevăraţi şi poţi pătrunde printre ei, ca să intri sau să ieşi din Pădurea de aramă. Numai că la prima rază de soare, cum se crapă de ziuă, copacii împietresc la loc şi de este pe acolo vreo fiinţă străină sau vreo vietate aceea împietreşte pe loc. Dacă vreţi să ajungeţi la domniţe, să intraţi în acest ţinut noaptea, căci ziua totul împietreşte.
- Şi la ce ne-ar trebui nouă domniţele? întrebă tâlharul numit Urâciosul.
- Ele au blestem să nu poată să fie scăpate decât de zece viteji călări care le vor răpi noaptea.

Domniţele nu cunosc secretul copacilor, fiindcă vrăjitorul cel rău a turnat în râul din pădurea de aramă o licoare, astfel că ele bând din această apă adorm la primele semne ale asfinţitului de soare şi se trezesc odată cu prima rază de soare.

Tâlharii mai aflară de la babă că fetele dormeau din cauza acelei licori atât de adânc noaptea încât puteau fi răpite fără vreo problemă. Auzind acestea ei nu mai stătură pe gânduri, puseră merinde în traistă, adăpară şi ţesălară caii şi la drum, spre Pădurea de aramă. Cunoscând ce se întâmplă cu copacii de piatră, tâlharii intrară cu uşurinţă în pădure şi începură a căuta domniţele adormite. Le găsiră după multă căutare, le urcară pe cai, şi luminând drumul cu făclii, dădură zor să iasă cât mai repede din pădure, fiindcă peste puţin timp soarele trebuia să răsară. Ajunseră la bariera ,,copacilor de piatră” şi aici se grăbiră şi mai tare de teamă să nu împietrească şi ei odată cu răsăritul. Dădură pinteni cailor lor care dintr-o săritură ajunseră într-un luminiş în afara Pădurii de aramă. Numai calul celui numit Hulitorul nu apucă să iasă în acel luminiş, fiindcă era ultimul în rând pe potecă. Exact în clipa în care calul făcu saltul să iasă în luminiş atunci copacii împietriră, iar copitele din spate ale calului se făcură şi ele din piatră.

După atâtea aventuri, tâlharii ajunseră în sălaşul lor, dezlegară fetele şi le înconjurară gândind că acestea vor voi să scape odată ce se vor fi trezit. După ce se deşteptară, una dintre domniţe numită Înfrânarea prinse a le vorbi tâlharilor:
- Noi suntem zece domniţe care ne numim Iubirea, Bucuria, Pacea, Cinstea, Răbdarea, Binefacerea, Bunătatea, Credinţa, Blândeţea şi Înfrânarea. Noi nu voim a fugi căci credem în Dumnezeu şi de va fi să scăpăm din mâinile voastre, vom scăpa nu cu fuga, ci cu ajutorul Lui. Noi chiar vrem să vă mulţumim că ne-aţi scos din pădurea de aramă, căci trăiam acolo ca într-o închisoare.
- Aici la voi trebuie să fie mai bine, zise Răbdarea, căci acolo nimic nu făceam, mai mult ne odihneam şi mâncam, ne rugam şi plângeam de dorul părinţilor noştri!
- Şi nu ştiu de ce eram mai tot timpul somnoroase, spuse cu glas domol Blândeţea.
- Noi chiar vă suntem recunoscătoare că ne-aţi scos de acolo, spuse Iubirea cea mai frumoasă domniţă dintre toate, fiindcă simţim că aici nu mai suntem sub puterea vreunei vrăji şi nici împrejmuite cu copaci de piatră. Numai să ne spuneţi ce aveţi de gând cu noi, ce ne veţi face!
Mândrilă spuse:
- Câteva zile veţi sta cu noi aici în pădure. Dorim să mergem la părinţii voştri şi să cerem preţ de răscumpărare pentru fiecare în parte.
Domniţele se liniştiră atunci înţelegând că tâlharii nu au de gând să le facă vreun rău, iar la rândul lor tâlharii înţeleseseră că domniţele nu voiesc să fugă şi că vor aştepta ca ei să vină cu un răspuns de la părinţii lor.

« inapoi

Coşul tău cu cărţi
Aici vor apărea cărţile pe care le vei cumpăra.
Caută cărţi