NOU! Sfintii si animalele. Scurte povestiri pentru copii si adulți depre sfinti si animale.

Comanda minima prin POSTA ROMANA este de 30 lei,
prin FAN COURIER 40 lei. Pentru comenzi peste
119 lei nu se mai percep taxe postale. La comenzi
peste 299 lei transport gratuit si prin FAN COURIER.

Poveşti şi povestiri

Locul special si rugaciunea speciala

Locul special si rugaciunea speciala


Oamenii dintr-un sat nu se îmbolnăveau şi nu mureau, astfel că se dusese vestea până departe că locuitorii de aici sunt cei mai fericiţi din lume. Preotul din sat ştia în pădure un loc special şi acolo mergând spunea rugăciunea specială. Apoi acel preot a fost trimis în misiune şi alt preot i-a luat locul. Acest preot ştia doar locul special din pădure

continuare »

Baiatul care alunga albinele

Baiatul care alunga albinele


Un băiat cam de opt ani îl văzu într-o zi pe un vecin cum alunga nişte viespi dintr-o scorbură cu ajutorul unei făclii. Crezând că vecinul lui face un lucru bun şi pentru că de obicei copiii imită comportamentul celor mari, micuţul se duse, găsi un băţ mai gros, înfăşură la un capăt o cârpă pe care o înmuie apoi în gaz, îi dădu foc cârpei şi merse apoi spre stupul din fundul grădinii casei unde locuia el cu părinţii săi.

continuare »

Prietenul crocodilului

Prietenul crocodilului


O fetiţă de vreo nouă ani, pe nume Irina avea o pasiune specială pentru animale. Şi despre fiecare în parte ştia câte ceva, ba adunase poze cu ele pe care le ţinea într-un bloc de desen. Când şi când, fătuca deschidea blocul de desen şi desena animalul uitându-se la pozele pe care le avea colecţionate. După ce desena animalul respectiv scria într-un colţ ceva, aşa ca o scurtă caracterizare.

continuare »

Alexie -Omul lui Dumnezeu

Alexie -Omul lui Dumnezeu


Se spune că demult, ar fi fost un împărat puternic care avea un fiu, pe cât de deştept şi de chipeş, pe-atât de ascultător.
Cum băiatul crescuse, împăratul s-a hotărât să-l însoare cu fiica unui alt împărat vecin. Fiul, Alexie era numele său, nu s-a împotrivit, dar de cum s-a sfârşit nunta în biserică, fără să sufle o vorbă, a plecat, nu se ştie unde şi nu s-a mai ştiut de el. De cum a ieşit din biserică, Alexie a mers tot înainte, până ce a ajuns la o mânăstire.

continuare »

Sarbatoarea de Alexii

Sarbatoarea de Alexii


De 17 martie, în fiecare an, se vede că este o mare şi deosebită zi a lui Dumnezeu. Căci este ziua când,ca prin minune se deschide pământul şi toate gângăniile, insectele şi târâtoarele ies din pământ şi încep să-şi vadă de ale lor, după minunata grijă şi rânduială a lui Dumnezeu.
Se spune că după ce Dumnezeu a făcut lumea, aşa cum o vedem noi, se uita la oameni să-i vadă dacă sunt mulţumiţi cu darurile pe care le-au primit, dacă le folosesc cum trebuie sau nu. A văzut odată că insectele cele mai mici, gângăniile

continuare »

Povestea lui Bonifatie Mucenicul

Povestea lui Bonifatie Mucenicul


În vremea sângerosului împărat Diocleţian, trăia şi un tânăr care era rob al unei femei bogate pe nume Aglaia, fiica unul vestit prefect roman.
Bonifatie, tânărul acesta, era o slugă credincioasă, un om care iubea săracii, dar care trăia în păcate trupeşti cu stăpâna sa. În plus i se dusese vestea că ar fi şi cam beţiv.
Dar Dumnezeu nu l-a lăsat pe acest tânăr cu inimă mare să vieţuiască aşa şi nici nu i-a pregătit vreo pedeapsă, ci prin acest tânăr s-a văzut fericita schimbare a păcătosului, care se face sfânt prin mărturisire şi devine mucenic al lui Hristos.

continuare »

Cine sare mai sus

Cine sare mai sus


Un băiat cam de zece anişori era supărat foarte tare pe faptul că niciodată nu câştiga, atunci când era chemat de ceilalţi copii la jocul ,,sare piatra”. În ce consta jocul acesta: ei puneau mai întâi o piatră mai mică , apoi una mai mare, apoi un scaun de bucătărie, apoi un scaun cu spetează şi se străduiau să sară peste ele.
Băiatul nostru deşi ambiţios nevoie mare nu putea să sară mai sus decât să treacă peste piatra mai mare. Când ajungea la scaunul de bucătărie se împiedica, iar în scaunul cu spetează mereu se lovea, iar ceilalţi râdeau de el.

continuare »

Puntea sufletelor

Puntea sufletelor


O prinţesă care trăia într-un ţinut bogat era într-atât de frumoasă încât la vârsta măritişului veneau să o vadă peţitori, chiar şi de la celălalt capăt al pământului, dorind să o ceară de soţie.
Ea primise la naştere din partea unei moaşe un cuvânt care pentru mulţi părea a fi un blestem. Spre dormitorul prinţesei, peste o apă, trecea o punte. Iar moaşa aceea spusese la naşterea copilei că numai cel care va putea trece peste această punte subţire şi fragilă

continuare »

Inima de mama

Inima de mama


Un băiat care trăia alături de mama şi tatăl său într-o căsuţă de la marginea pădurii, neavând copii prin preajmă cu care să se joace, învăţase aproape totul despre animale, fiindcă acestea i-au fost prietenii de joacă încă de când era micuţ. Animalele veneau de multe ori chiar până în curtea casei, şi băiatul le studia comportamentul şi mişcările, astfel că ştia care este animal rău şi care este bun; care este curajos şi care este fricos...şi tot aşa.
Animalul său preferat era lupul, fiindcă aşa ar fi vrut să fie şi el, ca un lup, adică neînfricat, puternic, impunător, stăpân peste toate

continuare »

Puterea Sfintei Liturghii

Puterea Sfintei Liturghii


A fost odată un om credincios pe nume Iulian. Şi murindu-i soţia, omul a sărăcit tare la bătrâneţe, singurul sprijin fiindu-i feciorul său, pe nume, Teofil.
Aproape de bătrânul Iulian trăia un boier care avea două curţi şi două moşii mari. Boierul avea iazuri cu peşti, avea livezi, vii, herghelii de cai, vaci, porci, cârduri de păsări, de toate. Şi boierul avea şi o mulţime de robi, dar pusese ochii pe Teofil, feciorul bătrânului, că era priceput, înţelept şi cuminte şi crescut cu frică de Dumnezeu.

continuare »

Robul ascuns al lui Dumnezeu

Robul ascuns al lui Dumnezeu


Un călugăr tânăr a umblat prin Alexandria câteva zile împreună cu o fecioară tânără şi foarte frumoasă. Unii, văzând aceasta, s-au smintit, crezând că pentru păcat umblă cu acea fată. Şi au spus aceasta Sfântului Ioan Patriarhul, adică lui Ioan cel Milostiv, care îndată a poruncit să-i prindă pe amândoi şi, dând ordin să fie bătuţi i-a închis în temniţă. Dar în noaptea următoare, călugărul acela s-a arătat patriarhului în vis, arătându-i spatele său foarte rănit din bătaia ce o primise şi a zis către dânsul: ,,Oare plăcută îţi este ţie fapta aceasta, stăpâne? Oare aşa ai învăţat de la Apostoli a paşte turma lui Hristos? Să mă crezi, căci ca un om te-ai înşelat!”.

continuare »

O mana de malai

O mana de malai


Doi hoţi fură aduşi la curtea regelui pentru a-şi primi pedeapsa după ce au fost prinşi asupra faptului. Unul furase o vită din şopronul unui om bogat, iar altul pătrunzând în casa unui om sărac, furase o traistă mică cu mălai. Cel care furase vita fu pedepsit să primească 20 de lovituri de bici, iar cel care furase mălaiul fu pedepsit să primească 100 de lovituri de bici. După ce-şi primiră fiecare loviturile, cel care furase vita se îndreptă spre casa lui, dar cel care furase mălaiul mai zăbovi, fiindcă el voia să intre la rege să afle de ce i s-a făcut nedreptate

continuare »

Trei frati si rugaciunea lor

Trei frati si rugaciunea lor


Într-o familie care trăia într-un sat de munte, se păstrase de mai multe generaţii obiceiul rugăciunii făcute înainte de culcare. Aici vieţuiau şi doi oameni gospodari care aveau trei copii, trei băieţi apropiaţi ca vârstă. Dintre aceştia, fratele cel mai mare avea o râvnă deosebită în a face fapte plăcute lui Dumnezeu şi avea grijă ca şi cei mici să se păstreze în ale credinţei.
După o zi mai obositoare din luna lui Cuptor, în care întreaga familie a participat la strângerea fânului, cei cinci au venit acasă, s-au spălat şi s-au pus la masă...

continuare »

Despre Dumnezeu

Despre Dumnezeu


Fericitul Augustin se gândea într-o vreme că ar fi bine să scrie o carte pentru creştini pe care să o intituleze ,,Despre Dumnezeu”. Şi pe când era preocupat de aceasta, obişnuia să se plimbe pe malul mării, pentru a i se limpezi gândurile. Mergând el aşa, la un moment dat, a ajuns la un loc în care găsi un copil care se juca. Copilul făcuse o groapă în nisip şi cu un vas căra apă din mare şi o turna în groapă. Şi iar se ducea şi umplea vasul, iar îl vărsa… şi tot aşa...

continuare »

Plapuma Patriarhului

Plapuma Patriarhului


Într-una din zile a venit un boier bogat la Sfântul Ioan cel milostiv şi văzând aşternutul lui de învelit rupt şi sărac, mergând la casa sa, i-a trimis o plapumă al cărei preţ era de treizeci şi şase de galbeni şi l-a rugat pe Sfântul să se acopere cu acea plapumă.
Patriarhul, nevoind ca să-l necăjească pe acel boier a primit plapuma şi numai într-o noapte s-a acoperit cu ea

continuare »

Sfantuletul

Sfantuletul


Într-un sat cu câteva sute de familii, doar unui singur om i se spunea ,,Sfântuleţul”, asta pentru buna sa purtare, pentru înfăţişarea lui smerită, pentru bunătatea şi dărnicia lui. Într-o zi, pe când acest om se afla la rugăciune, auzi parcă o voce care îi şoptea că în satul vecin se află un om căruia nu i se spune ,,Sfântuleţul”, dar vrednicia sa este cu mult mai mare ca a lui.
Auzind acestea se nelinişti şi îşi făcu bagajul pentru a călători până în satul vecin. Acolo stătu mai multe zile şi neaflând de unul singur acel om care ar putea avea fapte mai vrednice decât ale lui, se hotărî să meargă la preotul satului care cunoştea fiecare om în parte.

continuare »

Dragostea intr-o cutie

Dragostea intr-o cutie


Se spune că împăratul unui ţinut a chemat toţi savanţii şi filosofii pe care îi cunoştea, spunându-le că potrivit unui zapis, în curţile sale, undeva sub un pom se află o cutie în care se află dragostea lui Dumnezeu. Şi i-a trimis pe înţelepţi să sape până găsesc această cutie, promiţându-le o recompensă mare...

continuare »

La furat

La furat


Era un om învăţat să fure, dar nu făcea asta fiindcă era sărac... Era om gospodar, avea femeie bună, credincioasă şi copii; avea boi, avea oi, cai, porci, vite, păsări, pământ, livezi, vii, dar a fost crescut rău la părinţii lui, că el nu era sătul până nu mânca şi ceva de furat. Omul acesta de multe ori avea discuţii cu soţia lui. Aceasta îi spunea :

continuare »

Imparatul copacilor

Imparatul copacilor


Aflat-au copacii dintr-o margine de pădure că sunt înalţi, semeţi şi trainici astfel că au ţinut sfat să-şi pună un împărat. Zis şi făcut; au luat ei drumul spre a-şi găsi pe cineva să-i conducă. Îşi spuneau că dacă vor pune un împărat, vor fi stăpâni peste pădure încât toate fiarele pădurii, dar şi oamenii se vor înfricoşa de ei văzându-i aşa semeţi.
Primul le ieşi în cale un smochin. Era vremea fructelor, astfel că smochinul era îmbrăcat în haine de gală, arătând ca un rege în hlamidă bătută cu pietre scumpe.

continuare »

Zece tâlhari şi zece domniţe (A zecea poveste)

Zece tâlhari şi zece domniţe (A zecea poveste)


Cei zece tâlhari se purtau frumos cu domniţele, numai unul dintre ei, Obraznicul mai făcea uneori glume neruşinate, vorbea tare, folosea cuvinte urâte sau le îngâna pe prinţese când nu-i convenea ceva la ele.
Într-una din zile Obraznicul ce-şi puse în cap!? Ştia că domniţele sunt la râu pentru a se spăla şi îndrăzni să gândească că parcă ar vrea şi el să meargă pe malul râului, printre sălcii şi în obrăznicia lui să le privească

continuare »

Zece tâlhari şi zece domniţe (A noua poveste)

Zece tâlhari şi zece domniţe (A noua poveste)


Într-o altă zi, pe când se odihneau într-o poiană cei zece tâlhari şi cele zece domniţe se puseră din nou ,,la snoave” aşa cum le plăcea tâlharilor să spună, ei de fapt povestind câte o întâmplare sau prezentând o istorioară.
Când veni rândul lui Clevetilă acesta spuse:
- Nimeni nu spune snoave mai bine decât mine! Căci eu cunosc cusurul tuturor oamenilor, altfel nu mi s-ar spune Clevetilă.

continuare »

Zece tâlhari şi zece domniţe (A opta poveste)

Zece tâlhari şi zece domniţe (A opta poveste)


Tâlharii mult se mirau că domniţele duminica nu lucrau, promiţându-le că vor lucra a doua zi dublu, numai să fie lăsate în pace în ziua de odihnă.
Fecioarele nu lucrau duminica pentru că erau obişnuite de când trăiau la curţile lor să meargă la biserică, să se roage şi să facă din această zi o sărbătoare. Aşa învăţaseră de la părinţii şi bunicii lor care erau cu toţi creştini. Neavând însă biserică, domniţele se adunau într-o poiană şi acolo se rugau vreme de două ceasuri, dimineaţa

continuare »

Zece tâlhari şi zece domniţe (A şaptea poveste)

Zece tâlhari şi zece domniţe (A şaptea poveste)


Într-o altă zi, tâlharul numit Urâciosul uitând de o groapă, o adevărată capcană pentru animale pe care el cu mâna lui o săpase, căzu în ea rănindu-se foarte tare la un picior. Ceilalţi tâlhari fiind prin preajmă se puseră pe un râs sănătos şi nici unul nu făcu nici cel mai mic gest că ar vrea să-i dea o mână de ajutor, chiar dacă acesta sângera.

continuare »

Zece tâlhari şi zece domniţe (A şasea poveste)

Zece tâlhari şi zece domniţe (A şasea poveste)


Şi trecură alte câteva zile, timp în care jumătate dintre tâlhari rămăseseră să păzească domniţele, iar cealaltă jumătate bătea drumurile şi ţinuturile în lung şi-n lat pentru a merge la curţile regilor ca să ceară bani pentru răscumpărarea prinţeselor.

continuare »

Zece tâlhari şi zece domniţe (A cincea poveste)

Zece tâlhari şi zece domniţe (A cincea poveste)


Într-altă zi, Mândrilă dădu ordin ca toţi tâlharii dimpreună cu domniţele să caute vreascuri şi lemne. Fusese o noapte mai geroasă, fiindcă se apropia toamna şi ca de obicei tâlharii adunau lemne şi vreascuri pe care le ţineau într-un şopron părăsit.

continuare »

Zece tâlhari si zece domniţe (A patra poveste)

Zece tâlhari si zece domniţe (A patra poveste)


Porcul mistreţ pus la frigare, era aproape pe făcute, dar nu gustase nimeni din el să vadă dacă mai trebuie perpelit sau nu. Cel mai aproape de proţap era Lăcomilă, care de-abia aştepta să taie o halcă zdravănă de carne şi să o înfulece.

continuare »

Zece tâlhari şi zece domniţe (A treia poveste)

Zece tâlhari şi zece domniţe (A treia poveste)


Cei zece tâlhari care ţineau cele zece prinţese prizoniere nu îndrăzneau să se poarte urât cu domniţele, fiindcă acestea erau nişte persoane delicate, firave şi foarte plăcute la vedere. Fiind prinţese şi de neam ales, fiind şi creştine, toate aveau o purtare aleasă şi o bunătate care îi molipsea pe cei din jur. După o zi de alergătură prin pădure, tâlharii se întoarseră în sălaşul lor şi se aşezară roată în poiana unde de obicei ei luau masa. Aici se puseră la sfat...

continuare »

Zece tâlhari şi zece domniţe (A doua poveste)

Zece tâlhari şi zece domniţe (A doua poveste)


Într-o zi mergând călare spre râu să-şi spele calul şi să-l ţesale, Hulitorul nu fu atent când o luă pe o scurtătură şi se lovi la cap de o creangă groasă, căzând astfel de pe cal. Până ajunse la râu să-şi spele rana, după obiceiul său, înjură tot drumul de ,,irod”, de ,,grijanie” şi de alte lucruri sfinte. Când ajunse aproape de râu o văzu cum spăla rufe pe domniţa numită Înfrânarea, care tresări doar un pic, se ridică, aruncă o privire scurtă şi-şi văzu de treabă, chiar dacă tâlharul era la un pas de ea şi înjura...

continuare »

Zece tâlhari şi zece domniţe (Prima poveste)

Zece tâlhari şi zece domniţe (Prima poveste)


Într-o pădure întinsă şi deasă sălăşluia o bandă de tâlhari care băgase spaima în întreg ţinutul. Tâlharii profitau de faptul că prin acea pădure trecea singurul drum dintre două ţinuturi, astfel că nu se sfiiau să-i atace pe cei care treceau cu căruţele sau trăsurile şi pe mulţi dintre drumeţi sau călători. Ei nu ţineau cont că cel pe care îl jefuiau era sărac sau bogat, femeie sau bărbat, slugă sau stăpân, tânăr sau bătrân...

continuare »

Coşul tău cu cărţi
Aici vor apărea cărţile pe care le vei cumpăra.
Caută cărţi